Erasmus+ Olanda

Postat de catre administratie Lasa un comentariu

În perioada 12.06.2016 – 18.06.2016, patru dintre cadrele didactice, titulare ale Liceului Tehnologic Focuri, ( prof Agafiţei Andra Elena, Mihaela Isarie,Chelaru Tudor, profesor dr. Boboc Daniel) au beneficiat de un curs de formare pe tema reducerii abandonului scolar, organizat de Quarter Mediation, în Assen, Olanda, în al doilea flux din cadrul proiectului KA 1 – I.M.P.A.C.T. (Îmbunătăţirea Mijloacelor de Prevenire a Abandonului şcolar în rândul Copiilor şi Tinerilor).

Cursul, cu o durată de şapte zile, s-a desfăşurat după programul prezentat mai jos şi a vizat următoarele aspecte:

Duminică:

  • Înregistrarea participanţilor;
  • Prezentarea organizaţiei Quarter Mediation, a formatorilor şi a participanţilor;
  • Prezentarea cursului şi a formelor de evaluare de la sfârşitul acestuia.

Luni:

  • Prezentări ale tuturor liceelor de la care provin participanţii;
  • Vizită la Biblioteca publică din Assen. Expunerea unor exemple de bună practică ale proiectelor educaţionale desfăşurate de biblioteca din Assen, în parteneriat cu şcolile, profesorii şi comunitatea locală;
  • Prezentarea sistemelor de educaţie din ţările de origine ale participanţilor; identificarea asemănărilor şi deosebirilor dintre acestea.

Marţi:

  • Curs „Abandonul şcolar timpuriu. Strategia Uniunii Europene pentru anul 2020. Politici de reducere a abandonului şcolar timpuriu. Politici cheie“;
  • Workshop „Mind mapping“: exemple de bună practică pentru a-i motiva pe elevi să înveţe;
  • Vizită şi workshop la sediul Arhivelor Drentse. Prezentarea metodelor folosite în sistemul de educaţie din Ţările de Jos pentru a-i motiva pe elevi să înveţe, să fie prezenţi la ore şi să îşi termine studiile.

 

Miercuri: 

  • Prezentarea şi turul cu ghid al Centrului de Sustenabilitate din Assen. Metode de folosire a mediului înconjurător şi a elementelor acestuia pentru a-i motiva pe elevi să nu abandoneze şcoala – exemple de bună practică;
  • Discuţie cu reprezentantul departamentului responsabil cu monitorizarea comportamentului elevilor, cu prevenirea şi lupta împotriva abandonului şcolar, din cadrul Primăriei din Assen;
  • Vizită la Dr. Nassau College. Prezentare generală şi tur al liceului, cu ghid.

Joi: 

  • Curs „Abandonului şcolar timpuriu. Strategia Uniunii Europene pentru anul 2020. Motive, exemple de bună practică, metode“. Discuţii;
  • Stiluri de învăţare – prezentare generală şi chestionare;
  • Vizită la Drenthe College. Prezentare generală şi tur al liceului, cu ghid.

Vineri:

  • Prezentarea filosofiei Muzeului Drents în crearea programelor pentru educaţie;
  • Programe educaţionale: Supravieţuirea în junglă – învăţarea prin joc;
  • Fenomenul „jocurilor cu înţeles“;
  • Vizită la moara „De Wachter“. Exemple de bună practică. Metoda „situaţiilor de viaţă reale“ pentru a-i motiva pe elevi să-şi finalizeze studiile obligatorii.

Sâmbătă:

  • Evaluare scrisă (chestionar online/clasic);
  • Prezentarea foto-reportajelor participanţilor;
  • Acordarea certificatelor de participare la cursul de formare.

 

 

Din momentul în care am ajuns în minunatul orăşel Assen şi până în clipa în care ne-am luat cu greu „la revedere“ de la Tim şi Kristina, formatorii organizaţiei Quarter Mediaton, şi de la ceilalţi participanţi, am avut parte de experienţe de nedescris, de experienţe care ne-au deschis ochii în faţa noilor şi inovatoarelor modalităţi de a-i atrage pe elevi, de a-i determina să nu abandoneze şcoala, de a-i implica mai mult în procesul de predare-învăţare.

Zilele petrecute în compania colegilor noştri de breaslă din Finlanda, Letonia, România, Spania şi Turcia, s-au dovedit a fi revelatoare, benefice pentru noi nu doar din punctul de vedere al îmbunătăţirii cunoştinţelor de limbă, ci şi al îmbogăţirii experienţelor interculturale. Pe parcursul celor şapte zile, am avut ocazia să purtăm deschis dialoguri, să dezbatem problemele cu care se confruntă fiecare dintre noi în sistemul de educaţie din care face parte, să încercăm să găsim soluţii reale, care pot fi puse în practică şi al căror rezultat poate fi cuantificat. Faptul că am discutat ore în şir, că am participat la diverse activităţi, că am văzut cum autorităţile şi diverse alte instituţii ale statului se implică în mod constant şi direct atât în educaţia elevilor, cât şi în cea a părinţilor, ne-a făcut să ne dăm seama că, fără sprijin, ajutor şi înţelegere din partea acestora şi a comunităţii din care facem parte, munca noastră e mult îngreunată, chiar sisifică.

La finalul cursului, am ajuns la concluzia că, odată întorşi pe meleagurile româneşti, trebuie să ne aplecăm asupra unor metode palpabile, asupra unor modalităţi concrete prin care să-i determinăm pe ceilalţi implicaţi în actul educaţional să-şi facă mai simţită prezenţa. Acest curs ne-a motivat pe toţi să avem o gândire mai deschisă, să vedem că transmiterea informaţiilor se poate face şi prin alte căi, nu doar cu ajutorul manualelor sau al fişelor de lucru; elevii trebuie implicaţi activ în procesul de predare-învăţare, trebuie responsabilizaţi, trebuie îndrumaţi şi spre alte tipuri de activităţi dinamice, de descoperire prin joc.

Dacă ne dorim o şcoală europeană, dacă vrem, într-adevăr, să venim în întâmpinarea nevoilor reale ale elevilor, atunci trebuie, neapărat, să intrăm în contact şi să comunicăm cu alte cadre didactice din Uniunea Europeană, să luăm aminte la ceea ce au de zis, la ceea ce pun cu succes în practică şi să preluăm exemplele lor de bună practică, având grijă să le adaptăm realităţilor noastre.

Chiar dacă am părăsit Olanda cu o urmă de regret, ne-am întors în ţară mai încrezători că situaţia din învăţământul românesc se poate schimba, mai motivaţi să fim o parte din acea schimbare de care avem atât de multă nevoie şi cu planuri pertinente care să se plieze pe nevoile elevilor, care să se centreze pe elevi faptic, nu doar scriptic.

 

Acest proiect este finanțat cu sprijinul Comisiei Europene prin programul Erasmus +. Conținutul documentelor postate pe aceasta pagina reflectă numai punctul de vedere al autorului și Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informațiilor pe care le conține.

 

 

Profesor Agafitei Andra Elena

Download (PDF, 7.15MB)

Categorie: Blog

Postare scrisa de

Lasă un răspuns